Close

Ce faci cu cărțile?

Atunci când ești pasionat de citit, o parte considerabilă din buget se consumă pe cărți. Îți dorești să ai tot ce apare nou pe piață. În același timp, simți o adevărată plăcere să răsfoiești o carte nouă sau să afli mai multe despre un subiect.

Dar ce faci cu ele după ce le citești?

Întrebarea asta mi-am pus-o atunci când am văzut că biblioteca mea s-a umplut și îmi dau seama că s-a adunat, pe lângă un volum mare de hârtie consumată, o sumă frumușică pe care am cheltuit-o de-a lungul anilor. Bineînțeles că informațiile acumulate nu au preț. Bineînțeles că sentimentul de a citi o carte tipărită este de neegalat. Dar stau să mă gândesc cum aș fi putut face astfel încât să nu ocup atâta spațiu și să fi economisit acei bani.

Așa că mai jos o să vă prezint câteva metode de a face rost de cărți, astfel să rămâi cu bani în buzunar și să protejezi natura.

Întreabă un/o coleg/ă

„Auzi, băiatu`(fata), citești?” Cu siguranță o să găsești la tine în firmă o persoană care e împătimită într-ale cititului. Astfel socializezi, cucerești și poți face rost de cărți. De asemenea, dacă ai și tu o mică bibliotecă poți să faci schimb de cărți și de impresii. Pauzele de țigară nu or să mai fie plictisitoare.

Bookster

Interesează-te dacă firma ta are un abonament la Bookster, sau dacă un prieten lucrează la o firmă cu un abonament la Bookster. Sau dacă nu ai prieteni atunci propune angajatorului tău Bookster. Ce e Bookster? Caută pe google.

Biblioteca Națională

În ciuda aparențelor, există așa ceva în România și e destul de faină. Poți să-ți faci card de acces în mod gratuit și ai la dispoziție săli de lectură. Mergeam la Biblioteca Națională mai mult ca să scriu teza de disertație, pentru că e liniște. Nu poți împrumuta acasă cărți, dar poți citi în sălile de lectură. Au pe listă chiar și Suge-o Ramona a lui Ciobanu. 🙂

Internetul

Este o sursă importantă de cărți gratuite. Există site-uri cu cărți open source precum Gutenberg sau Literature Project. Desigur că aici nu o să găsești ultima carte a lui Radu F. Constantinescu, dar poți folosi internetul pentru a te culturaliza.

Baruri, cafenele, librării

Există și spații comerciale unde poți să sorbi o cafea sau o bere și să citești o carte. De asemenea, există librării unde poți sta și citi în liniște în librărie sau la ceainăria librăriei.

Cam astea ar fi din partea mea. Asta am încercat până acum. Voi cum faceți rost de cărți gratis atunci când aveți nevoie?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.