Mâncare studențească I

Colecție de rețete din studenție care au impresionat gagici.

Dacă ești student și trăiești la cămin sau dacă ești burlac, ți-am pregătit câteva rețete numa bune de făcut atunci când te-ai săturat de mâncat supă la plic sau popcorn. 

Rețeta de astăzi este un clasic al poveștilor de spus nepoților. Pentru că clasica omletă este prea plictisitoare, lasă-mă să-ți prezint OMLETA STUDENTULUI. 

Ingredientele necesare sunt simple și ușor de cules din magazin : 6-7 ouă (duh), un salam (cel mai ieftin, preferabil să aibă și ceva carne prin el), o roșie, o ceapă mică, niște sare și ulei (#împrumută). 

Ustensilele sunt și ele simple, fără să implice prea multă cheltuială: o tigaie (de preferat a ta, dacă nu împrumută de la un coleg de cameră/cămin sau de la o gagică), o furculiță de inox (merge și de plastic sau alte materiale, dar o să fie mai greu să bați ouăle – preferabil să ai două pentru când o să servești cina romantică), o spatulă (de lemn sau din alte materiale, tot așa preferabil a ta, dar poți foloși și de împrumut),  un cuțit, un tocător (dacă nu poți folosi și o farfurie pentru tăiat, un ziar, sau chiar masa din bucătărie/cameră), un aragaz, de preferat, sau o plită electrică (de obicei există în cămine, dacă nu -mantra studentului- împrumută).

Iarăși mai ai nevoie de 2 farfurii și un castron. Dacă nu ai, cum ziceam #împrumută!

Acum că te-am zăpăcit destul hai să trecem la fapte:

PREGĂTIREA INGREDIENTELOR

  1. Toacă mărunt salamul. Este foarte important să toci mai întâi toate ingredientele. Salamul decojește-l de pieliță, după care taie-l felii și apoi fâșii micuțe. 
  2. Toacă ceapa mărunt. Aici se folosește o tehnică prea plictisitoare de explicat. Uită-te aici
  3. Toacă roșiile în cubulețe. Atât. 
  4. Sparge ouăle și bate-le.
ouă bătute cu bestialitate de un fost student

PREPARAREA OMLETEI STUDENTULUI

1. Pune tigaia pe foc, pune niște ulei în tigaie. Atenție! Dacă salamul are foarte multă grăsime (adică pete dintr-alea albe multe) pune mai puțin ulei.

2. Lasă tigaia să se încingă cu ulei. Nu prea mult, ca să nu se ardă uleiul. 

3. Ai ghicit! Pune salamul și lasă-l să se prăjească. Mai amestecă-l din când în când cu lingura, spatula. Ai grijă să nu-l arzi.După ce s-a prăjit puțin salamul, pune ceapa și las-o și pe ea să se rumenească.

4. Adaugă roșiile și dă focul mai încet.

Deja mi s-a făcut foame.

5. Pune un strop de sare în ouăle bătute, mai amestecă puțin și toarnă-le în tigaie. Lasă-le câteva zeci de secunde după care apucă-te să amesteci cu paleta.

6. Ar trebui să obții la final bucățele mici de ou amestecate cu salam, ceapă și roșii.

Ai grijă să afli înainte, cum îi place gagicii oul. Mie de exemplu îmi place în omletă să fie puțin mai crud, iubitei mele îi place mai prăjit, deci dacă nu știi ce să mai vorbești cu fata de care-ți place, întreab-o cum îi plac ouăle 😀

Poftă mare și baftă!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.