Close

mereu pă centru

Eu nu înțeleg de ce partidele noi încearcă să se poziționeze tot timpul pe centru-dreapta. Mai bine zis, eu nu înțeleg de ce e catchy în România să vorbești despre centru-dreapta?
Vrei să fii de stânga, dar ca să nu pari un comunist oribil spui că ești centru-dreapta? Sau vrei să fii de dreapta, dar ca să nu pari un legionar scârbos spui că ești de centru dreapta?

România nu are o istorie a ideologiilor politice atât de bine definită, precum alte popoare care s-au învățat de sute de ani să categorisească cu ajutorul mâinilor, marile curente ideologice.

Politica e un curcubeu, de obicei. În esență un om nu poate fi doar liberal, conservator, socialist sau ecologist, fascist, comunist sau radicalist. E o combinație în funcție de stări și principii, în funcție de derapaje și emoții.

În schimb, un partid poate atrage oamenii în funcție de emoțiile pregnante ale acestora. Iar noi, românii suntem mult mai învățați să alegem în funcție de istoria învățată. Nu ne plac radicaliștii, nu ne plac comuniștii, nu ne plac legionarii. E ok, nici nu vrem să ne placă, dar cred că putem accepta că putem fi socialiști, conservatori, liberali sau ecologiști.

Numai așa ne putem certa la infinit în ideologii pentru că unii vor mere gratis pentru săraci, alții vor mere din copaci, ceilalți vor ca merele să fie împachetate în plastic și vândute, iar alții se vor lega cu lanțuri pentru a opri producția de plastic, pentru că merele, nu-i așa au un înveliș al lor. Iar la final vor veni statele și vor confisca merele, unele state le vor lua sub formă de cotă, altele le vor vinde în magazine de stat, iar altele le vor transforma în grenade ”ecologice”. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.